As ruga-o sau l-as ruga sa se mai gandeasca.

Cand aripile de hartie se vor aprinde incercand sa zboare, va trebui sa apara un conte care sa le reteze. Oare a cata oara inchid ochii si sper sa ajung la acei toporasi? Oare e bine sa ridici prima frunza care cade trista si goala? Oare ce greutate au toporasii de pe aripile de hartie?

Ieri ma plangeam de singuratate si de ghinion, azi stiu ca nu mai am dreptul sa ma plang de nimic. Am inceput ziua tremurand, intai de frig, apoi de frica, si nu a mai fost frica de examen, ci frica pentru viata unui prieten. Sunt fericita sa pot zice ca traieste, ca va fi bine.

Azi m-am lamurit inca o data de veridicitatea titlului.

Asa cum ne-am obisnuit, in momentele tensionate ale unui film apare brusc o pauza de publicitate. Astazi am ramas socata urmarind o reclama la samponul Elseve.

Citez: ”5 probleme. O solutie. Pentru ca o meriti”. De unde sa stie ca eu merit sa am probleme, chiar 5 si ca merit sa pot rezolva o singura dilema? Conform calculelor mele matematice, de corectitudinea carora sunt absolut convinsa rezulta ca imi raman 4 probleme nerezolvate. No, si sa nu ma panichez?

Si totusi cata certitudine. Vad ca se cunoaste numarul exact de baiuri, cata precizie. Si totusi astept o alta reclama care sa imi si explice de ce merit 4 probleme pe care sa nu pot sa le rezolv, caci nu cred ca este vorba despre faptul ca in permanenta trebuie sa existe ceva care sa puna creierul la treaba. Dilema este, la care din cele 5 probleme gasesti o sulutie?

Acest enunt suna ca si cum ai avea 5 feluri de gandaci, si dai cu insecticid, care oricum nu specifica asupra caror feluri de gongi are efect. Si dupa aia sa iti si zica ca meriti sa ai gandaci….

De fapt ce mai conteaza, concluzia a fost trasa si anume pentru ca meriti.

Si apoi stirile de la aceeasi Antena 3, iti spun ca incearca sa faca o editie speciala. Nu vrea sa aflu ca mai merit si ce imi ureaza astia, ca se pare ca nu prea au intentii bune.

În dimineața următoare, bătrânul spuse: ”Acum plec și mă întorc de- abia deseară târziu; ai grijă pe aici; iată, ai toate cheile, poți intra în orice cameră, numai în ultima, nu!”

Când se întoarse acasă, bătrânul fu mulțumit de el. La fel se întâmplă mereu. Dupa mult timp: ”Am stat aici un an întreg, în curând voi pleca fără să știu ce comori se află acolo”, își spuse el, și deschise ușa.

Se afla într- o sală mare și în mijloc era un lac albastru, iar deasupra – cerul liber; în lac erau trei fecioare frumoase care se scăldau. Cum îl zăriră pe flăcău, țâșt! toate trei se preschimbară în lebede albe și zburară de acolo. Când bătrânul veni acasă, ii spuse: ”Stăpâne, pedepsește- mă, că ți- am încălcat porunca!” Bătrânul îi zise: ”Pentru că ți- ai recunoscut greșeala și te căiești, am să te iert; dar trebuie să mă mai slujești încă un an, dacă vrei să obții pasărea.” Băiatului se învoi.

După ce anul se scurse, bătrânul veni la el și- i zise: ”Acum urmează- mă!” Îl duse iar în camera interzisă, și aici se aflau cele trei fecioare minunate și se scăldau. Bătrânul îl întrebă pe tânăr care dintre ele îi plăcuse cel mai mult. ”Cea mai tânără!”, răspunse el. ”Ei bine, vino deseară în această cameră și vei găsi sub pat trei cutii; ia- o pe cea care se află în colț și adu- mi- o mie. Ia această cutie și du- te curmă, poți sărbători nunta cu fecioara la mama ta, dar păstrează cutia ca pe ochii din cap, nu te îndupleca și n- o da miresei tale, oricât te- ar ruga, căci altfel o pierzi pentru totdeauna!”

Ea purta o rochie albă ca neaua și era frumoasă ca o zi însorită, iar flăcăul nu se mai sătura privind- o. S- a făcut logodna, flăcăul era foarte fericit, dar fecioara era tristă și abătută. Flăcăul își dădea toată silința să o înveselească, dar în zadar. ”Ce n- aș da să te văd veselă!”, zise el în cele din urmă. ”Atunci dă- mi hainele mele frumoase care sunt în cutie!”.

Revin maine cu comentariile, caci azi mi se face somn. Poate urmeaza si o continuare….

Anul asta caldura s-a instaurat mai repede, Craiasa Zapezii s-a topit de mult, numai ca cioburile au ramas in ochii lumii, si ce n-as da sa scot un anumit ciob. Dar oare daca l-as scoate nu ar intra multe alte cioburi in locul lui?

Odata cu vremea asta la mine s-a instaurat si o mare senzatie de lene, o somnolenta indelungata, un somn chinuit de multe vise, care ma tin prizoniera, in lumea onirica, de unde nici nu vreau sa evadez. Am o stare extrema de miserupism, cu toate ca taman asta e perioada in care am cel mai mult de lucru, in care ar trebui sa alerg, si sa ma zbat, si le fac pe toate dar chinuit si tras si impins, parca nu as avea vlaga in mine.

Multi spun ca uitarea este un pansament, dar nu e asa, e un parazit. Vedeti, am si uitat ce am vrut sa scriu de fapt.

Cred ca prin mult bla- bla nu am facut altceva decat sa imi definesc amnezia. Si totusi candva voi reusi sa scot ciobul.

Ce ciudat a fost primul meu vis demonstrativ, adica au mai fost o serie de vise in care a fost demonstrata aceasta zicere a doamnei Emi. M-am simtit ca intr-o problema de matematica unde totul incepe cu ipoteza si continua cu demonstrarea ei. Am visat ca eram in clasa a 12 a si mergeam la meditatie la mate. Culmea ca asa cum am visat, asa s-a si intamplat. Eu nu aveam bani sa platesc o luna si l-am intrebat pe Dorin (proful de mate) daca pot sa ii aduc banii peste o luna. El a zis ca nu vrea ca eu sa platesc orele la mate defel. Dupa un timp am vrut sa ma scuz ca as vrea sa plec mai devreme. Aveam repetitie la ”Steaua fara nume”.  M-a lasat sa plec, apoi a venit la spectacol. Cand a intrat pe fata doamnei Emi a aparut un zambet larg, l-a intrebat ”ce faci, copilul meu?” Da, si el fusese candva in aceasta trupa.

Toti eram ”copii ei”, uneori talentati precum ”mata ei”, si fiecare dintre noi am incasat macar o data un papuc.

Ieri la cursul meu de germana, unei fete i s-a facut rau, asa rau incat am chemat salvarea. Poate reactia colegilor ei, si a tuturor m-a facut sa am acest vis. Erau parca si ei copii doamne Emi. Nici nu mai stiau cum sa o ajute mai mult si ce sa faca sa fie bine.

”Copiii mei, sa va iubiti si sa va ajutati intotdeauna, in orice imprejurare”

Conform filosofiei lui Platon imi era clar ca pisica exista: avea extra multe nume, odata cel al speciei (Albastru de Rusia), numele ei, si anume Isis, dupa cum toate animalele ei au nume legendare (cainele ei este Hector), si multe alte diminutive, si alintari, ba chiar confuzii grave cu alte specii de animale, cum ar fi iepurasul ( ”ioi, iepurasu lu mama”)

Acest iepuras, cat se poate de violent, este privilegiat, doarme in pat cu prietena mea. Acum avea o problema, am aparut eu, si centrul universului matei a dezamagit mata in asa hal, incat nu stiu cum mai poate fi iertata. Pe la 6 dimineata cand am vrut si eu sa atipesc m-am trezit atacata de pisica. De ce pisica a iesit dezamagita? Dupa indelungi insistente a fost data afara, si prietena mea a decazut din functia de centru al universului pisicii. Astfel prin faptul ca aceasta pisica m-a terorizat, pot zice ca mi-a demonstrat ca ar fi existat si daca nu ar fi avut niciun nume.

De multe ori mi-ar fi placut sa inchid ochii sa uit un nume si sa ma gandesc ca de fapt nu exista, sa aplic inversul filosofiei, dar nu a prea mers. Mai ales cu pisica.

Acest articol este special pentru Ada si Piti.

Pana sa plec la Bucuresti aflam despre mine insami o multime de lucruri interesante, lucruri care nici nu mi-ar fi trecut prin minte sa le fac. De cand ajung sa vin rar acasa, cantitatea de informatie despre mine a inceput sa scada drastic. Asta ma ingrijoreaza, inseamna ca lumea incepe sa ma uite.

Cea mai buna dovada de uitare este faptul ca ieri am fost confundata cu mama mea, si uneori cu mine. Pe parcursul plansului ei de emotie ca ma vede, de fapt nu stiu exact pe cine, dupa cum am spus m-a confundat, am aflat ca tatal meu e bine, si acum are o relatie fericita cu o tipa cu vreo 2 anisori mai in varsta decat mine. Veste buna pentru mine, inseamna ca e in forma buna si sanatos.

Offfffffffff, uneori imi doresc sa seman mai mult cu el, e un descurcaret si jumatate, dar de cele mai multe ori ma bucur ca nu, si ca exista prilej de confuzie.

In concluzie, traiasca babele si timpanele lor.

Cred ca acest om verde a fost candva o flacara, acum a mai ramas o scanteie de speranta si un prizonier al lumii sale verzi si al ideilor lui verzi. As vrea sa il vad evadand si molipsind lumea intreaga cu verdele, dar de fiecare data sta nemiscat in coltul lui, desi uneori mi se pare ca isi ridica privirea, scapa pentru o secunda, si se uita la mine. Dar mi se pare.

As vrea sa stiu ce gandeste, ce planuieste ce vrea omul verde la care tin atat de mult. Cand dorm cu capul spre el, il visez luand diferite chipuri.  Si atunci in vis incerc sa il descopar. Si ma trezesc dorindu-mi ca omul verde sa fie asa ca si cel din vis, pastrand tutusi anumite enigme pe care sa le pot descoperi in timp.

In vis este viu, activ, energic, si in realitate pare sfarsit, afundat intr-un tunel fara capat verde cu sine si gandurile sale verzi, dar care uneori mi se pare ca zambeste.

Sa stii ca nu e un pitic verde ratacit de pe creierul meu verde.